Bătrânul Paisios: Viața de după moarte

Bătrânul Paisios de la Muntele Athos

Inculpații sunt morți
– Bătrâne, când o persoană moare, simte imediat în ce stare se află?
– Da, se adună și spune „ce am făcut?”, dar asta nu ajută. Ca un bețiv, dacă ucide de ex. mama lui, râde, cântă, că nu înțelege ce a făcut, iar când se îmbătă, plânge și împuțite și zice „ce am făcut?”, așa că cei care fac mizerie în viața asta sunt ca beți. . Nu înțeleg ce fac, nu se simt vinovați. Dar când ei mor, atunci această beție dispare și se adună împreună. Ei își deschid ochii sufletului și își simt vinovăția, pentru că sufletul, atunci când părăsește trupul, se mișcă, vede, percepe cu o viteză de neînchipuit…

Unii întreabă când va avea loc a doua venire. Pentru omul care moare, însă, a Doua Venire are loc într-un fel, pentru că se judecă după situația în care îl găsește moartea.
– Bătrâne, cum naiba sunt?
– Sunt condamnați, prizonieri, care sunt chinuiți după păcatele pe care le-au comis și așteaptă procesul final, următoarea Judecată. Sunt amenzi grele, sunt și inculpați cu pedepse mai ușoare.
– Și Sfinții și tâlharul?
– Sfinții și tâlharul sunt în Rai, dar nu au primit slava desăvârșită, așa cum sunt ipocriții în iad, dar nu au primit osânda desăvârșită. Dumnezeu, deși a spus de atâtea secole: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape”, prelungește timpul pentru că El așteaptă ca noi să fim îndreptați. Dar noi, rămânând în nenorocirile noastre, greșim Sfinților, pentru că ei nu pot primi slava desăvârșită, pe care o vor primi după Judecata viitoare.

Rugăciunea și pomenirile pentru cei căzuți
– Bătrâne, morții se pot ruga?
– Își vin în fire și cer ajutor, dar nu se pot abține. Cei din Iad ar dori un singur lucru de la Hristos: să trăiască cinci minute, să se pocăiască. Noi cei care trăim avem loc de pocăință, în timp ce săracii care au adormit nu își mai pot îmbunătăți singuri situația, dar ei așteaptă ajutor de la noi. De aceea avem datoria să-i ajutăm cu rugăciunile noastre.
Calculul îmi spune că doar zece la sută dintre morți sunt în stare demonică și, acolo unde sunt, îl blestemă pe Dumnezeu, ca demonii. Ei nu cer ajutor, dar nu acceptă ajutor. De ce, ce poate face Dumnezeu pentru ei? Ca un copil care se îndepărtează de tatăl său, își irosește toate averile și își blestemă tatăl de sus. Ei bine, ce poate face tatăl lui? Dar ceilalți inculpați, care au puțin respect de sine, își simt vinovăția, se pocăiesc și suferă pentru păcatele lor. Ei cer ajutor și sunt ajutați pozitiv cu rugăciunile credincioșilor. Cu alte cuvinte, Dumnezeu le dă o oportunitate, acum că sunt supuși încercării, să ajute până la a doua venire. Și ca și în această viață, dacă cineva este prieten al regelui, se poate mijloci și ajuta un scolo, așa că dacă cineva este un „prieten” al lui Dumnezeu, se poate mijloci la Dumnezeu cu rugăciunea lui și să-i poarte prizonieri morți dintr-unul” închisoare” în alta mai bună, dintr-un „centru de detenție” în altul mai bun. Sau îi poate duce într-o „cameră” sau într-un „apartament”.
Pe măsură ce eliberăm prizonierii cu băuturi răcoritoare etc. la cine mergem, așa că mângâiem morții cu rugăciunile și milosteniile pe care le facem pentru sufletele lor. Rugăciunile celor vii pentru cei îndoliați și slujbele de pomenire sunt ultima ocazie pe care Dumnezeu o dă celor îndoliați de a-i ajuta, până când are loc Judecata finală. După proces, ei nu vor mai putea ajuta.
Dumnezeu vrea să-i ajute pe cei adormiți, pentru că îl doare pentru mântuirea lor, dar nu o face, pentru că are noblețe. Nu vrea să-i dea diavolului dreptul să spună: „Cum îl salvezi când nu este obosit?”. Dar când ne rugăm pentru cei care au adormit, Îi dăm dreptul de a interveni. De fapt, Dumnezeu este mai mișcat când ne rugăm pentru cei morți decât pentru cei vii.
De aceea Biserica noastră are colibe, pomeniri. Memorialele sunt cel mai bun avocat al sufletelor morților. Au și capacitatea de a scoate sufletul din iad. Și tu în fiecare Dumnezeiasca Liturghie să citești o colibă pentru cei adormiți. Grâul are sens. „Este semănat în stricăciune, este înviat în nestricăciune”, spune Biblia. Unii oameni din lume s-au plictisit să fierb niște grâu și să meargă la biserică stafide, prăjituri cu ciocolată, prăjituri, ca să citească preoții. Și vezi, acolo, pe Muntele Athos, niște bătrâni, săraci în fiecare Dumnezeiasca Liturghie, fac o colibă atât pentru cei adormiți, cât și pentru Sfântul care sărbătorește, ca să aibă binecuvântarea lui.
Bătrâne, cei care au murit recent au o nevoie mai mare de rugăciune?
– Em, când cineva merge la închisoare, la început nu este mai greu? Să ne rugăm pentru cei adormiți care nu i-au plăcut lui Dumnezeu, ca și Dumnezeu să facă ceva pentru ei. Mai ales când știm că cineva a fost crud – adică arăta crud, pentru că putem crede că a fost crud, dar de fapt nu a fost – și a avut și o viață păcătoasă, atunci ar trebui să facem multă rugăciune, Sfinte Liturghii , Patruzeci de Liturghii pentru sufletul său și să dea pomană săracilor pentru mântuirea sufletului său, pentru ca săracul să dorească „să-și sfințească oasele”, ca să se aplece Dumnezeu și să se miluiască de el. Deci, ceea ce el nu a făcut, noi facem pentru el. În timp ce un om care a avut bunătate, chiar dacă viața lui nu a fost bună, pentru că era bine dispus, cu puțină rugăciune este mult ajutat.
Am în minte fapte care mărturisesc cât de mult oamenii adormiți sunt ajutați de rugăciunea oamenilor duhovnicești. Cineva a venit la Kalyvi și mi-a spus cu lacrimi: „Bătrâne, nu m-am rugat pentru cineva pe care îl cunoșteam care dormea și mi s-a prezentat în somn. „Douăzeci de zile, mi-a spus, trebuie să mă ajuți, m-ai uitat și sufăr”. Într-adevăr, îmi spune, timp de douăzeci de zile uitasem cu diverse griji și nici măcar nu m-am rugat pentru mine”.
– Când, bătrâne, moare cineva și ni se cere să ne rugăm pentru el, este bine să facem un rozariu în fiecare zi până la vârsta de patruzeci de ani?
– Dacă îi faci un rozariu, pune alți oameni adormiți. De ce să iei un tren până la destinație cu un singur pasager, în timp ce acesta poate găzdui pe alții? Câți somnoroși au nevoie de săraci și cer ajutor și nu au cine să se roage pentru ei!
Unii oameni țin ocazional un serviciu de pomenire doar pentru cineva de-al lor. În felul acesta nici al lor nu este ajutat, pentru că rugăciunea lor nu este atât de plăcută lui Dumnezeu. După ce au făcut atâtea pomeniri pentru el, să facă și ei la fel și pentru străini în același timp.
Bătrâne, uneori mă îngrijorează mântuirea tatălui meu, pentru că nu avea nicio legătură cu Biserica.
– Nu cunoști judecata lui Dumnezeu în ultimul moment. Cand iti pasa? In fiecare sambata;
– Nu am participat, dar de ce sâmbătă?
– Pentru că în această zi cei care dorm au dreptul la asta.
Bătrâne, morții care nu au oameni care să se roage pentru ei sunt ajutați de rugăciunile celor care se roagă în general pentru morți?
– Și bineînțeles că ajută. Când mă rog pentru toți cei care au adormit, îmi văd în somn părinții, pentru că se odihnesc de rugăciunea pe care o fac. De fiecare dată când am o Sfântă Liturghie, fac o slujbă de pomenire generală pentru toți cei adormiți și le doresc regilor, marilor preoți etc. iar la final spun „și în favoarea cărora nu s-au pomenit numele”. Dacă nu-mi pun niciodată o dorință defunctului, prezintă-mi în fața defunctului cunoscut. O rudă de-a mea, care fusese ucisă în război, l-am văzut în fața mea după Sfânta Liturghie, la ora slujbei de pomenire, pentru că nu-l aveam scris în întregime cu numele defunctului, pentru că a fost menţionat în Proskomidi cu cei căzuţi eroic. Iar tu în Sfânta Intenție să nu pomenești doar numele bolnavilor, ci și numele celor decedați, pentru că defuncții au o nevoie mai mare.

Cel mai bun memorial pentru cei îndoliați
Cel mai bun dintre toate memorialele pe care le putem face pentru cei îndoliați este viața noastră atentă, lupta pe care o vom face, pentru a ne tăia defectele și pentru a ne lumina sufletul. Pentru că libertatea noastră față de lucrurile materiale și de pasiunile mentale, pe lângă propria noastră ușurare, are ca rezultat și ușurarea străbunicilor adormiți ai întregii noastre generații. Cei îndoliați simt bucurie când un urmaș este aproape de Dumnezeu. Dacă nu suntem într-o stare spirituală bună, atunci părinții noștri adormiți, bunicul nostru, străbunicul nostru, toate generațiile suferă. „Uite ce urmași am făcut!”, spun ei și sunt supărați. Dar dacă suntem într-o stare duhovnicească bună, ei se bucură, pentru că și ei au devenit complici să se nască și Dumnezeu este cumva obligat să-i ajute. Adică, ceea ce va da bucurie celor adormiți este să ne străduim să-i mulțumim lui Dumnezeu cu viețile noastre, ca să-i întâlnim în Paradis și să trăim împreună în viața veșnică.
Prin urmare, merită să-l lovim pe bătrânul nostru, astfel încât să devină nou și să nu-și mai facă rău lui însuși sau altor oameni, ci să se ajute pe sine și pe alții, fie că sunt în viață, fie că sunt adormiți.

Parcimonia celor drepți față de Dumnezeu
Bătrâne, în Scrisoarea ta către Începători scrii: „Deși adevărații călugări înțeleg că ceea ce se bucură în această viață face parte din bucuria Paradisului și că în Paradis va fi mai mult, totuși, din mare dragoste față de aproapele lor, vor să trăiește pe pământ, pentru a ajuta oamenii cu rugăciune, pentru ca Dumnezeu să intervină și să ajute lumea”.
– Scrie: „Vor să trăiască pe pământ, să simpatizeze cu oamenii și să-i ajute cu rugăciune”.
– În viața următoare, bătrâne, un călugăr drept nu va mai ajuta oamenii cu rugăciunea lui?
– Și în viața următoare va ajuta cu rugăciunea lui, dar nu va suferi, pe când acum simpatizează și nu trece fericit pe aici, „cu chip fericit și privire strălucitoare”! Dar cu cât suferă mai mult pentru aproapele său, cu atât mai mult este răsplătit cu mângâiere divină, iar aceasta este într-un fel informația că celălalt este ajutat. Această bucurie cerească este răsplata divină pentru durerea pe care o simte pentru fratele său.
– Adică, bătrâne, sfinţii pe care îi invocăm să ne ajute să nu ne simpatizeze?
– Nu e nicio durere acolo, găsește-mi copilul! Ei suferă în Paradis? „Nu există durere, nici întristare, nici oftat”, spune el.
Atunci Sfinții au în vedere răsplata dumnezeiască pe care o vor primi acei oameni care sunt chinuiți în această viață și asta îi face să se bucure. Dar cum poate însuși Dumnezeu, care are atâta dragoste, atâta milă, să îndure această mare durere a oamenilor? El rabdă, pentru că are în minte răsplata divină care îi așteaptă. Cu alte cuvinte, cu cât mai mulți oameni sunt torturați aici, cu atât un salariu ceresc îi salvează acolo. În timp ce noi nu le vedem pe acestea și simpatizăm cu cei care suferă. De aceea, când cineva vede puțin din acestea și are în vedere răsplata pe care o va primi, nu se suferă atât de mult.
– Când, bătrâne, îi cerem lui Dumnezeu să ajute o persoană adormită care nu are nevoie, s-a pierdut această rugăciune?
– Cum să te pierzi? Când spunem „l-au odihnit” și se află într-o poziție bună în cealaltă viață, nu este înțeles greșit, este la fel de mișcat. „Uite, zice, sunt într-o poziție bună și ei sunt îngrijorați”, așa că este onorat și ne ajută mai mult, pledând la Dumnezeu pentru noi. Dar de unde știi în ce se află cealaltă persoană? In mod normal iti pui o dorinta mai intai celor pe care stii ca cu viata l-au intristat pe Dumnezeu si iti doresti si alte cazuri asemanatoare si apoi iti doresti tuturor celor care au adormit.

Criza Viitoare
– Bătrâne, cum se purifică sufletul?
– Când omul lucrează poruncile lui Dumnezeu. lucrează în sine și este curățat de patimi, atunci mintea este luminată, atinge înălțimea teoriei, iar sufletul este luminat și devine așa cum era înainte de căderea Protoplastelor. El va fi într-o asemenea stare după învierea morților. Dar omul poate vedea învierea sufletului său înainte de învierea obișnuită, dacă este complet curățat de patimi. Corpul lui va fi atunci angelic, imaterial și nu-i va păsa de hrana materială.
– Bătrâne, cum va avea loc viitoarea Judecată?
– În Judecata viitoare, situația fiecărei ființe umane va fi dezvăluită într-o clipă și fiecare singur va trage acolo unde este. Fiecare va vedea la televizor propria prostie și starea mentală a celuilalt. Se va oglindi față de celălalt și își va pleca capul și se va duce la locul lui. El nu va putea de ex. a spune o mireasă care stă în fața soacrei cu picioarele încrucișate și a soacrei cu piciorul rupt având grijă de nepotul ei: „de ce, Hristosul meu, o pui pe soacra mea. Paradis și nu mă pui?”, pentru că acea scenă va veni înaintea ei. Își va aminti de soacra ei stând în picioare cu un picior rupt și având grijă de nepotul ei și nu va avea curajul să meargă în Paradis, dar nici în Paradis nu se va potrivi. Sau călugării vor vedea ce greutăți, ce încercări au avut oamenii lumești și cum le-au înfruntat și, dacă nu au trăit cum trebuie, își vor pleca capetele și se vor trage acolo unde vor fi.
Călugărițele, care n-au plăcut lui Dumnezeu, vor vedea acolo, mame eroice, care nu au făcut promisiuni, nici nu au avut propriile lor binecuvântări și oportunități, cum s-au zbătut și în ce stare duhovnicească au ajuns, și alea, călugărițe, ce meschinărie s-au descurcat și au fost chinuiți și le va fi rușine! Așa îmi spune calculul că va avea loc Criza. Cu alte cuvinte, Hristos nu va spune: „Vino aici, ce ai făcut?” sau „vei merge în iad, vei merge în Rai”, dar fiecare se va compara între ei și va trage pentru unde va fi.

Viața viitoare
– Bătrâne, am adus dulciuri să te tratez.
– Vezi ce fericiți sunt! În viața următoare vom spune: „Cât de nebuni ne-am bucurat! Ce ne-a mișcat atunci!” În timp ce acum inima se luptă pentru ei.
– Bătrâne, cum o să înțelegem asta de acum înainte?
– Dacă înțelegi asta de acum înainte, nu o vei spune a doua zi în viața următoare. Cu toate acestea, cei de sus se distrează bine. Știți ce meșteșug fac acolo în Rai? Ei continuă să-L laude pe Dumnezeu.
– Bătrâne, de ce trupul mortului este numit „relicvă”?
– Pentru că este ceea ce rămâne aici pe pământ de om după moarte. Omul principal, care este sufletul, pleacă în Rai. În Judecata viitoare, Dumnezeu și trupul vor învia, pentru ca omul să fie judecat după aceasta, pentru că cu aceasta a trăit și a păcătuit. În viața următoare toți vor avea același trup – trup spiritual -, aceeași statură, și cel mic și cel înalt, aceeași vârstă, și cei tineri și bătrâni și pruncii, pentru că sufletul este același. Cu alte cuvinte, va exista o epocă îngerească.
Bătrâne, în viața următoare cei care sunt în Iad îi vor vedea pe cei care sunt în Paradis?
– Uite, precum cei care sunt afară noaptea în întuneric îi văd pe cei care sunt într-o cameră luminată, tot așa cei care sunt în iad îi vor vedea pe cei care sunt în Paradis. Și asta va fi mai mult iad. Așa cum cei care sunt în lumină noaptea nu îi văd pe cei care sunt afară în întuneric, tot așa cei care sunt în Paradis nu îi vor vedea pe cei care sunt în iad. Pentru că, dacă i-ar vedea pe cei blestemati, le-ar suferi, s-ar întrista de suferința lor și nu s-ar bucura de Paradis, dar acolo „nu este durere…”. Și nu numai că nu-i vor vedea, dar nu-și vor aminti dacă au avut un frate sau un tată sau o mamă, dacă nu sunt în Paradis. „În acea zi toate meditațiile lui se pierd”, spune Psalmistul. De ce, dacă vor fi amintiți, cum va fi Paradisul? De fapt, cei care vor fi în Paradis vor crede că nu vor mai fi alți oameni și nici nu își vor aminti păcatele pe care le-au comis. Pentru că, dacă își vor aduce aminte de păcatele lor, nu vor putea îndura gândul de a-l întrista pe Dumnezeu.
Din nou, bucuria fiecăruia din Paradis va fi diferită. Altul va avea un degetar de bucurie, altul un pahar, altul un rezervor întreg. Dar toată lumea se va simți complet și nimeni nu va ști amploarea bucuriei, a bucuriei, a celeilalte. Bunul Dumnezeu le-a aranjat astfel, pentru că, dacă unul ar ști că celălalt are mai multă bucurie, atunci nu ar fi Paradisul, pentru că ar fi „de ce să aibă el mai multă bucurie și eu mai puțin?”. Adică fiecare va vedea în Paradis slava lui Dumnezeu după curăția ochilor sufletului său. Dar vizibilitatea nu va fi determinată de Dumnezeu, ci va depinde de propria sa puritate.
Bătrâne, unii nu cred că există iadul și Raiul.
– Nu cred ei că există iadul și raiul? Cum este posibil ca morții să rămână în inexistență, deoarece sunt suflete? Dumnezeu este nemuritor și omul este nemuritor prin har. Prin urmare, el va fi nemuritor în iad. După Rai și Iad sufletul nostru le trăiește într-o măsură și din această viață, în funcție de situația în care se află. Când cineva are remuşcări de conştiinţă şi simte frică, agitaţie, anxietate, disperare sau este stăpânit de ură, invidie etc., atunci trăim iadul. Pe când, când există în el iubire, bucurie, pace, blândețe, bunătate etc., atunci el trăiește în Paradis. Întreaga bază este sufletul, pentru că el este cel care simte atât bucurie, cât și durere. Da, mergi la un mort și spune-i cele mai plăcute lucruri, de ex. „Fratele tău a venit din America” etc., nu va înțelege nimic. Dacă îi rupi brațele și picioarele, nu va înțelege din nou. Prin urmare, sufletul este acolo unde simte. Nu-i deranjează toate astea? Sau, să zicem, vezi un vis frumos, plăcut, te bucuri, inima îți bate dulce și nu vrei să se termine. Te trezești și ești supărat, pentru că te-ai trezit. Sau vezi un vis urât, că ai căzut de ex. și ți-ai rupt picioarele, și suferi, plângi. Din agonia ta te trezesti cu lacrimi in ochi, vezi ca nu ai patit nimic si spui: „Din fericire a fost un vis!”. Adică sufletul participă. Se suferă de un vis urât mai mult decât în realitate, la fel cum bolnavul suferă mai mult noaptea decât ziua. Deci, chiar și atunci când omul moare, dacă se duce în iad, va fi mai dureros. Imaginează-ți că trăiești un coșmar etern și vei fi chinuit pentru totdeauna! Aici nu poți suporta pentru câteva minute un vis urât, dar acum pentru totdeauna -Doamne ferește- să fii în întristare. De aceea e mai bine să nu mergi în iad. Ce zici?
– De atâta vreme, bătrâne, ne luptăm să nu mergem în iad, zici, să ajungem acolo?
– Dacă nu avem minte, mergem acolo. Le doresc fie tuturor din Rai, fie nimeni din iad… Am dreptate? Este foarte greu, după ce a făcut Dumnezeu pentru noi, oamenii, să mergem în iad și să ne compătimească pentru El. Doamne ferește, nu doar omul, dar nici o pasăre să nu meargă în iad.
Bunul Dumnezeu să ne dea pocăință bună, pentru ca moartea să ne găsească într-o stare spirituală bună și să fim restabiliți în Împărăția Sa Cerească. Amin.