De ce aprindem o lumânare și ce simbolizează ea

Toate lucrurile care sunt în interiorul Bisericii au simbolismul lor.

Cuvintele Sfântului Grigorie Palama sunt caracteristice: semnificație”.

Unul dintre aceste simboluri este lumânarea.

Este bine cunoscut faptul că primii creștini foloseau lumânarea ca mijloc de iluminare în întâlnirile lor. Când în secolul al IV-lea M. Constantin încetează persecuțiile împotriva creștinilor, avem și construirea de Temple unde Biserica, pentru a salva o parte din existența ei, plasează în închinarea unui toker căruia îi atribuie următoarele simbolisme:

1. Lumânarea oferită ne amintește de transformarea noastră interioară pe care trebuie să o căutăm.
2. Aprinderea lumânării ne motivează să cerem lui Dumnezeu Harul Duhului Sfânt
3. Flacăra lumânării ne amintește că trebuie să devenim poeți înfocați ai credinței, iubirii, păcii și nerăbdarii noastre.

De asemenea, trebuie amintit lumânarea că o găsim în toate sacramentele Bisericii și de fiecare dată cu o simbolistică diferită.

În Euharistie, simbolizează lumina lui Hristos care strălucește în sufletele noastre prin Evanghelie.

În Sfântul Botez, avem lumânarea aprinsă care simbolizează faptul că noul venit trebuie să vadă faptele bune și să-L slăvească pe Dumnezeu. „Așa că vă strălucesc lumina în fața oamenilor, când vedeți faptele bune și slăviți pe Tatăl vostru din ceruri.”

În Misterul Căsătoriei, aprinderea lumânărilor albe simbolizează puritatea sufletelor tinerilor căsătoriți.

Lumânarea o găsim și în memoriale, care simbolizează rugăciunea noastră în favoarea celor adormiți. Domnul să-i odihnească într-un loc luminos.

Lumânarea este un simbol al devotamentului, al evlaviei față de Dumnezeu și al respectului pentru sfinții Săi. Se foloseste in ocazii de bucurie (nunti, botezuri), dar si in evenimente triste (inmormantari, pomeniri) pentru ca pe masura ce arde si se topeste, simbolizeaza bucuria spirituala, dar si tristetea si distrugerea. Asemenea lumânării, când este încălzită devine moale și maleabilă, așa inimile noastre, atunci când intrăm în Biserică și participăm la Dumnezeiasca Liturghie, ar trebui să devină duioase și pline de compasiune. Chiar și lumânările simbolizează inimile creștinilor care, luminați de lumina lui Hristos și arși de Focul Său (Luca 12:49), sunt transformați în slava lui Dumnezeu. Este, prin urmare, un model al vieții strălucitoare pe care credincioșii ar trebui să o trăiască.

Potrivit Sfântului Simeon din Salonic, simbolizează și:

• Puritatea sufletului nostru (de vreme ce este făcut din ceară de albine pură).
• Plasticitatea sufletului nostru (de vreme ce pe el putem grava orice ne dorim).
• Harul Divin (deoarece vine din florile parfumate)
• Îndumnezeirea la care trebuie să ajungem (pentru că lumânarea se amestecă cu focul și îi dă viață).
• Lumina lui Hristos (după ce arde și luminează în întuneric).
• Dragostea și pacea care ar trebui să caracterizeze fiecare creștin (de vreme ce lumânarea se aprinde-consum atunci când luminează și mângâie pe om cu lumina ei în întuneric).

Lumânarea este jertfa noastră către Dumnezeu în timpul i. cult. Aprinzând o lumânare, facem un fel de mărturisire și rugăciune: mărturisim credința în Tatăl, în Fiul și în Sfântul Duh și întoarcem Sfintei Treimi oda evlaviei noastre. Aprindem o lumânare pentru Fecioara Maria și sfinți. Le mărturisim sfințenia și parcimonia pe care o au înaintea lui Dumnezeu și le cerem ambasadele.

Sfântul Serafim de Sarof a aprins multe lumânări pure, mici și mari, în chilia sa. Întrebat de ce o face, a spus că aprinde aceste lumânări, câte una pentru fiecare persoană care ar dori să le pomenească din nou în succesiune (și nu a avut timp pentru că sunt prea multe), ca un sacrificiu adus lui Dumnezeu pentru ele. Cu lumânarea pe care o aprindem ne exprimăm credința în Dumnezeul Treime și îi cerem întărirea pentru lupta noastră spirituală zilnică, precum și pentru întărirea celor dragi. Mai ales când suntem în pericol sau avem nevoie de ajutor special. Dar și pentru frații noștri adormiți aprindem o lumânare, rugându-ne în același timp pentru odihna sufletelor lor.

Potrivit Sfântului Nicodim de la Muntele Athos, aprindem lumânarea:

• Să-L slăvim pe Dumnezeu, care este lumina adevărată și unică care luminează fiecare ființă umană.
• Pentru a risipi întunericul și a ne consola în fața fricii de întuneric.
• Pentru a arăta că avem bucurie în suflet.
• Pentru a cinsti sfinții și martirii credinței noastre (în felul acesta imităm vechii creștini care aprindeau lumânări în mormintele martirilor).
• Pentru a simboliza faptele noastre bune după cuvântul Domnului:
  “Οὕτω λαμψψτω τό ῶῶς ὑμῶν ἔμπροσθώ τῶν ἀνθρώπων, ὅπως ἴδωσιν ὑμῶν τά καλα ἔργα κα πξξσωσι τόν πατέρα ὑμῶν τόν ἐν τῖῖς ὐὐρανοῖς”.
• Pentru a ierta păcatele celor care aprind o lumânare și celor pentru care o aprind (în multe temple există manuale separate în care se aprind lumânări pentru cei vii și pentru cei morți).

Lumânările, spune Philip Serrard, -a căror ceară de albine, distilată din nectarul nenumăratelor flori, sunt sufletul fecioar, lumina lor spiritul care, hrănit din cea mai pură substanță a sufletului, luptă pentru rai- se aprinde pentru ca ochiul să poată. pătrunde în semnificațiile care vorbesc prin forme și culori. Când sunt pornite și oprite, nu doar reflectăm, dar putem vedea crearea luminii și venirea întunericului și a păcatului. … Flăcările lumânărilor, care pâlpâie ca spiritul care trăiește în pericol, resping întunericul…

Sfântul Simeon Noul Teolog scrie: „lumânările pe care le aprinzi îți dezvăluie lumina închipuită. Pentru că, așa cum toată biserica strălucește din lumânări, tot așa și casa sufletului tău trebuie să strălucească în mod înțeles…”.

În fine, atunci când aprindem lumânarea, trebuie să ne amintim că trebuie să trăim în lumina primită la botez (de aceea păstrăm lumânări aprinse în timpul botezului). Această lumină este focul Rusaliilor, lumina Sf. Al Duhului (se reînnoiește de fiecare dată când participăm la Dumnezeiasca Liturghie, când ne rugăm, primim în principal Trupul și Sângele lui Hristos).
Amintiți-vă că „lumina lui Hristos arată așa”.

Din toate acestea înțelegem că aprinderea lumânării nu este doar un act formal, ci un mare act căruia trebuie să-i acordăm interesul pe care îl merită.